Plante medicinale – ghid despre plante și siguranța lor

Plantele medicinale sunt specii ale căror frunze, flori, rădăcini, fructe sau scoarță conțin substanțe cu acțiune asupra organismului și sunt folosite în prevenție sau pentru ameliorarea unor tulburări. Tratamentul cu ele se numește fitoterapie. Multe medicamente moderne provin din plante, dar asta nu înseamnă că orice plantă acționează, nici că „natural” înseamnă „sigur”: plantele sunt substanțe active la fel ca pastilele din farmacie, doar mai puțin previzibile.

Acest ghid arată ce se știe despre eficacitatea plantelor, cum se prepară și se cumpără, cine trebuie să fie deosebit de prudent și cum să evaluezi plantele mai puțin cunoscute, precum gynostemma, gheara dracului sau rostopasca, precum și tincturile din plante. La final găsești o prezentare a celor mai populare plante, cu trimiteri către articole separate, detaliate.

Vindecă plantele cu adevărat?

Unele plante au o acțiune confirmată în studii, dar de obicei modestă și referitoare la tulburări ușoare. Marea majoritate a utilizărilor tradiționale nu au fost niciodată verificate riguros. Plantele nu vindecă boli grave precum diabetul, hipertensiunea, cancerul sau infecțiile bacteriene și pot cel mult completa tratamentul, cu acordul medicului.

O parte dintre plante conțin compuși cu acțiune bine cunoscută. Din plante provin modelele unor medicamente precum salicilații (scoarța de salcie, din care provine aspirina), digoxina (din degetăruț) sau morfina (din mac). Aceasta dovedește că plantele pot acționa farmacologic și tocmai de aceea pot și dăuna, pot interacționa cu medicamentele și pot da efecte adverse.

În practică, majoritatea plantelor sunt folosite pentru tulburări care oricum trec de la sine: indigestie ușoară, tuse în cursul unei răceli, tensiune, dificultăți de adormire. În astfel de situații, o infuzie caldă este uneori un ritual plăcut și de sprijin, iar o parte din efect vine din așteptarea unei îmbunătățiri (așa-numitul efect placebo). Nu este un motiv de rușine, dar merită să știi că din simplul fapt că cineva s-a simțit mai bine după o infuzie nu rezultă încă faptul că planta a acționat.

De unde provin miturile despre plante?

Miturile se nasc din mai multe surse. Prima este tradiția: dacă generații la rând s-a spus că o plantă vindecă ficatul, este greu de crezut că îi poate dăuna (și exact așa este în cazul rostopascăi). A doua sunt studiile de laborator, în care un compus dintr-o plantă ucide celule canceroase în placă, ceea ce în mass-media se transformă rapid în „planta care vindecă cancerul”. A treia este marketingul suplimentelor, care atribuie produselor alimentare acțiune medicamentoasă, deși legea interzice acest lucru.

Merită să ții minte o regulă simplă: un rezultat din eprubetă sau dintr-un studiu pe șoareci este abia primul pas. Majoritatea substanțelor care arată bine în laborator nu acționează la om sau se dovedesc prea toxice.

Cum evaluăm dovezile privind eficacitatea unei plante?

Cele mai puternice dovezi provin din studii clinice bine planificate pe oameni, în care planta este comparată cu placebo, iar participanții și cercetătorii nu știu cine ce ia. Mai slabe sunt observațiile și descrierile de cazuri, iar cele mai slabe: studiile pe celule și pe animale și „așa s-a făcut dintotdeauna”.

• Ce s-a verificat? Eficacitatea într-o boală concretă, nu o „întărire” sau o „curățare” generală.
• Ce preparat? Studiile se fac de obicei pe extracte standardizate, așa că rezultatele lor nu pot fi transferate asupra unei infuzii preparate acasă.
• Cât de mari au fost grupurile și cât a durat studiul? Studiile mici și scurte dau adesea rezultate care nu se confirmă.
• Cine a finanțat? Producătorii de suplimente publică mai de bunăvoie rezultatele favorabile.
• Are efectul importanță în viața reală? O scădere statistic semnificativă a tensiunii cu o valoare mică nu înseamnă neapărat un beneficiu real.

Dacă despre o plantă nu se pot găsi studii serioase pe oameni, cinstit este să spunem că eficacitatea ei nu este confirmată. Aceasta nu înseamnă automat că este dăunătoare, dar nici nu justifică plata pentru ea sau amânarea vizitei la medic.

Formele plantelor – infuzie, decoct, tinctură, extract

Aceeași materie primă poate fi preparată în mai multe feluri, iar modul de preparare influențează care substanțe trec în lichid. De aceea informațiile despre acțiunea unei plante se referă întotdeauna la o formă concretă.

• Infuzia – turnarea apei fierbinți peste frunze sau flori și lăsarea lor acoperite câteva minute. Se folosește pentru părțile delicate ale plantelor; acoperirea reține uleiurile esențiale volatile.
• Decoctul – fierberea timp de zece–douăzeci de minute a materiilor prime mai tari, precum scoarța, rădăcinile sau semințele.
• Macerarea – înmuierea materiei prime în apă rece timp de câteva ore; se folosește, printre altele, pentru plantele care conțin mucilagii.
• Tinctura – extract în alcool. Tincturile din farmacie au o compoziție normalizată, cele de casă nu (mai multe în secțiunea separată de mai jos).
• Extractele standardizate – tablete și capsule cu un conținut cunoscut de substanță activă; în această formă se desfășoară majoritatea studiilor clinice.
• Uleiurile esențiale – componente concentrate, volatile ale plantelor; pentru uz extern sau în inhalații, nu pentru băut. La copiii mici, unele uleiuri pot provoca probleme de respirație.
• Preparatele externe – uleiuri, unguente, gargarisme, comprese, băi.

O infuzie preparată acasă conține o cantitate imprevizibilă de substanțe active, care depinde de calitatea materiei prime, de mărimea fragmentelor, de temperatura apei și de timpul de infuzare. De aceea acțiunea ei este mai slabă și mai puțin reproductibilă decât a unui preparat standardizat, ceea ce are două fețe: rareori va dăuna, dar rareori va acționa așa cum descriu studiile.

Cum preparăm o infuzie care să aibă sens?

1. Folosește materie primă dintr-o sursă sigură, cu termen de valabilitate, păstrată într-un loc uscat.
2. Măsoară cantitatea conform ambalajului; nu folosi „din ochi” o porție dublă pentru un efect mai bun.
3. Toarnă apa imediat după ce a dat în clocot (la florile delicate, ceva mai răcită) și acoperă vasul.
4. Lasă să infuzeze timpul indicat de producător, apoi strecoară.
5. Bea infuzia proaspătă; nu o păstra într-un loc cald, pentru că se strică repede.

Medicament din plante, supliment sau ceai – ce să cumpărăm?

Produsele din plante ajung pe piață în mai multe categorii juridice, care diferă prin cerințele de calitate. Dacă vrei să folosești o plantă cu un scop anume, este mai sigur să alegi un produs înregistrat ca medicament, deoarece compoziția, dozarea și siguranța lui sunt verificate, iar prospectul indică indicațiile, contraindicațiile și interacțiunile.

Categorie	Ce înseamnă	Controlul calității
Medicament vegetal	A trecut printr-o evaluare a eficacității și siguranței; are prospect cu indicații și dozare	Cel mai înalt; cerințe ca pentru medicamente
Medicament vegetal tradițional	Înregistrat pe baza utilizării îndelungate, fără studii clinice complete	Ridicat; compoziția și puritatea sunt controlate
Supliment alimentar	Tratat ca aliment; nu are voie să își atribuie acțiune medicamentoasă	Mai slab; producătorul răspunde de conformitate, iar compoziția poate fi neomogenă
Ceai din plante	Produs alimentar	Standarde pentru alimente

Fii deosebit de prudent cu produsele cumpărate pe internet de la vânzători necunoscuți, mai ales cu amestecurile exotice. În suplimentele din străinătate au fost descrise contaminări cu metale grele și chiar adaosuri de substanțe farmacologice care nu erau menționate pe etichetă. Sloganurile de tipul „curăță organismul”, „vindecă totul” sau „remediu miraculos” sunt un semnal de alarmă, nu o încurajare.

Cum folosim plantele în siguranță?

Utilizarea în siguranță a plantelor se bazează pe câteva reguli: verificarea interacțiunilor cu medicamentele, luarea în considerare a sarcinii și a bolilor cronice, respectarea dozelor de pe ambalaj și o durată scurtă de utilizare. Înainte de a începe o cură, merită să informezi medicul sau farmacistul despre tot ce iei, inclusiv despre plante și suplimente.

Interacțiunile cu medicamentele

Unele plante modifică modul în care organismul metabolizează medicamentele sau acționează asupra acelorași ținte ca medicamentul, iar efectele se adună. Cel mai bine cunoscut exemplu este sunătoarea, care poate slăbi acțiunea, printre altele, a contracepției hormonale, a anticoagulantelor și a medicamentelor imunosupresoare. Alte plante pot accentua sângerările, pot scădea nivelul glucozei sau tensiunea ori pot provoca pierdere de potasiu.

• Anticoagulantele și antiagregantele – posibilă accentuare a sângerărilor (de exemplu la cantități mari de usturoi, ghimbir, gheara dracului) sau slăbirea acțiunii (sunătoarea).
• Medicamentele pentru diabet – unele plante pot scădea suplimentar concentrația glucozei și pot provoca hipoglicemie.
• Medicamentele pentru hipertensiune și diureticele – lemnul-dulce poate crește tensiunea și scădea nivelul de potasiu, iar plantele cu acțiune diuretică și laxativă accentuează pierderea de potasiu.
• Antidepresivele – asocierea cu sunătoarea riscă să provoace sindrom serotoninergic.
• Medicamentele după transplant – chiar și o plantă aparent nevinovată poate modifica concentrația medicamentului imunosupresor.
• Somniferele și sedativele – plantele calmante pot accentua somnolența.

Sarcina, alăptarea și copiii

Pentru majoritatea plantelor lipsesc date despre siguranța în sarcină, iar unele pot provoca contracții uterine sau pot dăuna fătului. În timpul alăptării, substanțele vegetale pot trece în lapte. Copiii au o greutate corporală mai mică, metabolizează substanțele altfel și sunt mai expuși la efecte adverse; o parte dintre plante și uleiuri esențiale nu sunt indicate pentru ei. În aceste grupe plantele se folosesc exclusiv după consultarea medicului sau a farmacistului, iar pentru sarcină merită să te pregătești din timp (vezi suplimentele în sarcină).

Aceasta se aplică și „ceaiurilor din plante pentru gravide” și „curelor de curățare” după naștere. Regula este că în sarcină și în timpul alăptării este mai bine să alegi ingrediente cunoscute în cantități culinare decât extracte concentrate.

Bolile de ficat și de rinichi

Ficatul și rinichii elimină substanțele vegetale din organism. Unele plante, precum rostopasca sau extractele concentrate din ceai verde, pot afecta ficatul. Persoanele cu boli ale acestor organe trebuie să fie deosebit de prudente și să nu înceapă o cură fără o discuție cu medicul. Informații generale despre organ găsești în articolul despre ficat, iar despre cum se recunoaște afectarea lui, în textul ficatul bolnav – simptome.

Alergiile

Multe plante medicinale, printre care mușețelul, gălbenelele sau armurariul, fac parte din familia compozitelor și pot provoca alergie la persoanele sensibile la ambrozie sau la pelin. Alergia se poate manifesta prin erupție, mâncărime, rinită, iar în cazurile grave prin lipsă de aer și umflarea feței. Vezi și alergia – simptome și cauze.

Durata utilizării, doza și intervențiile chirurgicale

Mai mult nu înseamnă mai bine. Trebuie respectate recomandările de pe ambalaj, iar curele se întrerup după timpul indicat în prospect sau când nu se vede nicio îmbunătățire. Înaintea unei intervenții chirurgicale planificate trebuie să informezi medicul anestezist despre toate plantele și suplimentele folosite, pentru că o parte dintre ele influențează coagularea sângelui, tensiunea sau acțiunea anestezicelor, iar de obicei se recomandă oprirea lor cu suficient timp înainte.

Care sunt cele mai frecvente efecte adverse ale plantelor?

Cel mai des apar tulburări gastrointestinale: greață, arsuri, diaree sau dureri abdominale. A doua grupă sunt reacțiile alergice, de la mâncărimea pielii până la reacțiile generale rare, dar periculoase. Mai rar, dar mai grav, plantele pot afecta ficatul, pot influența ritmul inimii, pot accentua sângerările sau pot provoca hipersensibilitatea pielii la lumină.

Efectul advers al unei plante este ușor de trecut cu vederea, pentru că multe persoane nu fac legătura între tulburări și o băutură care „doar este naturală”. Dacă după începerea unei plante noi au apărut simptome noi, oprește-o și consultă medicul sau farmacistul, iar reacțiile grave raportează-le în farmacie sau medicului.

Putem culege plante pe cont propriu?

Se poate, dar necesită abilitatea de a recunoaște plantele și respectarea unor reguli. Multe specii seamănă între ele, iar unele sunt otrăvitoare, așa că o greșeală poate fi periculoasă. Pentru începători sunt mai sigure plantele din farmacie sau dintr-un magazin de plante de la un producător verificat.

• Culege doar plantele pe care le recunoști cu siguranță, de preferat în compania unei persoane cu experiență.
• Evită locurile de lângă drumurile aglomerate, câmpurile stropite cu produse de protecție a plantelor, căile ferate și unitățile industriale.
• Nu culege specii protejate prin lege; lista este disponibilă în reglementări și la lucrătorii silvici.
• Culege în faza potrivită de dezvoltare și într-o zi uscată, iar materia primă întinde-o într-un strat subțire.
• Usucă într-un loc aerisit și umbrit și păstrează în recipiente etanșe, într-un loc uscat și întunecos; aruncă materia primă mucegăită.
• Etichetează ambalajele cu numele plantei și data recoltării.

Plante mai puțin cunoscute – ce se știe despre ele?

Pe lângă plantele populare de pe pajiști și din farmacii, o mare atenție atrag plantele exotice și cele în jurul cărora au apărut multe mituri. Mai jos sunt trei dintre ele: ce sunt, ce dovezi există și la ce să fii atent.

Gynostemma cu cinci foliole

Gynostemma (Gynostemma pentaphyllum, în chineză jiaogulan) este o plantă agățătoare perenă din familia cucurbitaceelor, care crește sălbatic în sudul și estul Asiei. Se prepară din frunzele uscate și se găsește și ca ingredient în suplimentele alimentare. În reclame este numită uneori „planta nemuririi”, care scade tensiunea, colesterolul și stresul.

Frunzele conțin saponine numite gipenozide, dintre care unele au o structură apropiată de saponinele din ginseng. Asemănarea chimică nu înseamnă însă aceeași acțiune. Cea mai mare parte a informațiilor provine din studii de laborator și pe animale, iar studiile clinice pe oameni sunt puține, de obicei mici și scurte, iar rezultatele lor nu sunt coerente. Nu există temei să considerăm gynostemma un remediu pentru hipertensiune sau pentru colesterol crescut; aceste probleme necesită investigații și tratament stabilit împreună cu medicul (vezi colesterolul ridicat).

Ca infuzie aromată pentru un adult sănătos, de obicei nu ridică îndoieli. Sunt posibile tulburări gastrointestinale ușoare și reacții alergice, mai des la persoanele alergice la alte cucurbitacee. Prudență se impune în sarcină și în timpul alăptării (lipsesc datele), în diabet (posibila accentuare a acțiunii medicamentelor antidiabetice și riscul unui nivel prea scăzut al glicemiei), în tratamentul hipertensiunii, în cazul medicamentelor care influențează coagularea sângelui și în imunosupresie. Dozele nu au fost stabilite pe baza unor studii solide, iar copiilor nu există motiv să li se dea.

Gheara dracului (Harpagophytum)

Gheara dracului (Harpagophytum procumbens) provine din zonele aride din sudul Africii, iar materia primă sunt rădăcinile laterale tuberoase. Cea mai importantă grupă de componente sunt iridoidele, printre care harpagozida. În Europa are statutul de remediu folosit tradițional în durerile articulare ușoare și în tulburările de digestie și lipsa poftei de mâncare, ceea ce înseamnă că se sprijină mai ales pe tradiție, și nu pe dovezi solide.

O parte dintre studiile clinice sugerează o ușoară ameliorare în durerile de spate și în artroză, dar calitatea lor este variabilă, iar rezultatele neconcludente. Nu există dovezi că gheara dracului oprește degenerarea cartilajului, tratează artrita reumatoidă sau influențează acidul uric în gută. Cauzele durerii merită căutate la medic (vezi durerile articulare și artrita reumatoidă), în loc să înlocuiești investigațiile cu plante. Dacă după două–trei luni de utilizare regulată nu apare nicio îmbunătățire, nu are sens să continui cura.

Gheara dracului trebuie evitată de persoanele cu ulcer gastric sau duodenal, iar în litiaza biliară este necesară consultarea medicului. Nu se recomandă în sarcină, în timpul alăptării și la copii. Sunt posibile interacțiuni cu anticoagulantele, iar în asociere cu antiinflamatoarele nesteroidiene solicită suplimentar stomacul. Cele mai frecvente efecte adverse sunt greața, diareea și durerile abdominale. Scaunul negru, vărsăturile cu sânge sau durerea abdominală puternică și persistentă necesită ajutor medical urgent.

Rostopasca – plantă otrăvitoare

Rostopasca (Chelidonium majus) este o plantă obișnuită din familia macilor, care crește pe lângă drumuri, ziduri și prin grădini. Se recunoaște după florile galbene cu patru petale și după sucul portocaliu care iese din tulpina rănită. Sucul conține alcaloizi cu acțiune puternică, printre care chelidonina și sanguinarina.

Avertisment: administrarea orală a rostopascăi poate afecta ficatul. Au fost descrise cazuri, de la creșterea enzimelor hepatice până la hepatită acută cu icter, la persoane care foloseau preparate cu extracte din ea. În mod paradoxal, tradiția populară o recomanda tocmai pentru bolile ficatului și ale căilor biliare. Nu trebuie băută sub formă de infuzie sau tinctură. Consumul plantei proaspete sau al sucului poate provoca și vărsături, diaree, dureri abdominale, iar în cantități mai mari tulburări de conștiență și de circulație.

Cea mai răspândită utilizare externă este ungerea negilor cu suc proaspăt. Sucul este iritant și coroziv, iar dovezile de eficacitate sunt modeste. Dacă cineva vrea totuși să încerce, aplică sucul exclusiv pe negul propriu-zis, nu pe față, pe zona organelor genitale, pe mucoase sau pe piele rănită, evită contactul cu ochii (riscă afectarea corneei) și se spală bine pe mâini. Mai sigure sunt preparatele din farmacie și procedurile efectuate de medic.

Rostopasca nu vindecă cancerul. Extractele și alcaloizii purificați au fost studiați în laboratoare pe celule și pe animale, dar nu există studii clinice fiabile care să confirme eficacitatea la om, iar riscul de afectare a ficatului este real. Renunțarea la tratamentul oncologic în favoarea „plantelor” este periculoasă. Planta nu trebuie folosită de femeile însărcinate și de cele care alăptează, de copii, de persoanele cu boli de ficat și ale căilor biliare sau cu tulburări de ritm cardiac.

După consumul de rostopască, mergi urgent la medic, iar în cazurile grave cheamă ajutor (112) dacă apar durere abdominală puternică, vărsături persistente, colorarea în galben a pielii sau a albului ochilor, urină închisă la culoare, scaun deschis la culoare, mâncărime puternică a pielii, amețeli, puls neregulat, somnolență sau confuzie.

Tinctura din plante – medicament sau alcool?

Tinctura este un extract din fructe, flori, frunze, rădăcini sau condimente în alcool. În tradiția populară, tincturile de casă sunt uneori totodată băutură și „leac de casă”: cea de zmeură pentru răceală, cea de ienupăr pentru digestie. În farmacie se găsesc în schimb tincturi farmaceutice preparate conform normelor farmacopeei, cu compoziție reproductibilă și folosite în cantități mici, măsurate, de obicei sub formă de picături diluate în apă.

Tinctura de casă este în primul rând o băutură alcoolică. Cantitatea de substanțe active depinde de materia primă, de timpul de macerare și de tăria alcoolului, iar în plus conține de obicei mult zahăr și este uneori băută în cantități care nu au nimic de-a face cu o doză medicamentoasă. Alcoolul extrage bine din plante uleiurile esențiale, taninurile și flavonoidele, dar dăunează el însuși ficatului, inimii și sistemului nervos. Nu există o cantitate sigură de alcool care să poată fi recomandată ca prevenție.

Utilizările tradiționale nu au o confirmare solidă. Tinctura de zmeură nu scurtează răceala, iar alcoolul poate accentua deshidratarea și poate da o falsă senzație de căldură. Indicații fiabile găsești în articolul răceala – remedii casnice.

Siguranța la preparare și păstrare

• Folosește fructe coapte, spălate, sau plante uscate dintr-o sursă sigură; nu culege plante de lângă drumurile aglomerate și nu folosi specii de care nu ești sigur (de exemplu rostopasca).
• Folosește exclusiv alcool alimentar: vodcă sau alcool rafinat. Nu folosi niciodată alcool denaturat sau alte alcooluri tehnice – conțin metanol și alte otrăvuri care pot duce la orbire sau la deces.
• Păstrează în vase de sticlă curate, etanșe, într-un loc întunecos și răcoros. Tulburarea, mucegaiul sau mirosul neobișnuit înseamnă că tinctura trebuie aruncată.
• Etichetează sticlele (denumire, dată), nu le turna în sticle de la băuturi nealcoolice și ține-le departe de copii.

Cine nu ar trebui să bea tincturi?

• femeile însărcinate și cele care alăptează,
• copiii și adolescenții,
• persoanele cu boli ale ficatului și ale pancreasului și cele dependente de alcool – în special în cazul ficatului gras,
• șoferii și persoanele care operează utilaje,
• persoanele tratate psihiatric, dacă medicul nu a permis alcoolul.

Alcoolul și medicamentele

Alcoolul accentuează acțiunea sedativelor și a somniferelor, poate intra în interacțiuni periculoase cu metronidazolul, cu o parte dintre medicamentele antidiabetice și analgezice și poate crește riscul de sângerări în cazul anticoagulantelor. Aceasta se aplică și unor cantități mici de tinctură, de aceea, în cazul unui tratament permanent, întreabă medicul sau farmacistul. Tinctura nu se dă bolnavilor în locul medicamentelor și nici copiilor „pentru tuse”.

După ce ai băut tinctură, mai ales din alcool necunoscut, cheamă imediat ajutor (112) în caz de tulburări de vedere, dureri abdominale puternice, vărsături, confuzie, lipsă de aer sau pierderea cunoștinței. Dacă observi că apelezi tot mai des la alcool „pentru sănătate”, vorbește cu medicul.

Prezentare a plantelor medicinale populare

Tabelul de mai jos arată ce merită atenție la fiecare plantă și la ce trebuie să fii atent. Descrierile complete le găsești în articole separate.

Planta	Ce se știe	La ce să fii atent
Mușețel	Remediu blând pentru mici tulburări digestive și pentru gargară	Alergie la compozite, anticoagulante
Urzică	Tradițional ca diuretic și ca supliment alimentar	Boli de inimă și de rinichi, diuretice și medicamente pentru hipertensiune
Salvie	Gargarisme în iritațiile cavității bucale și ale gâtului	Sarcină, alăptare; consumul îndelungat de cantități mari
Ghimbir	Acțiune antiemetică documentată în greață	Anticoagulante, litiază biliară, doze mari în sarcină
Sunătoare	Extractele standardizate sunt studiate în depresia ușoară	Numeroase interacțiuni cu medicamentele, hipersensibilitate la soare
Rostopască	Tradițional pentru negi; lipsesc dovezile pentru alte utilizări	Toxică pentru ficat, a nu se folosi pe cale orală
Gheara dracului	Ușoară ameliorare în durerile articulare și de spate ușoare; dovezi limitate	Ulcer, litiază biliară, anticoagulante, sarcină
Gynostemma	Infuzie aromată; lipsesc studiile clinice solide	Diabet, medicamente pentru hipertensiune și anticoagulante, sarcină
Armurariu	Folosit ca adjuvant în tulburările hepatice; dovezi limitate	Alergie la compozite, sarcină, boli hormonodependente
Ceai verde	Infuzie cu mici beneficii pentru inimă; băutură sănătoasă	Cofeină, absorbția fierului, extracte dăunătoare pentru ficat
Usturoi	Ingredient valoros al alimentației, influență mică asupra tensiunii și colesterolului	Anticoagulante, intervenții chirurgicale
Aloe	Gelul pentru piele hidratează și răcorește	Sucul și latexul au acțiune laxativă, sarcină
Triphala	Amestec ayurvedic cu acțiune laxativă blândă	Lipsa dovezilor pentru alte acțiuni; calitatea preparatelor
Oțet de mere	Produs alimentar casnic; lipsesc dovezile pentru acțiune medicamentoasă	Irită esofagul și smalțul dinților; nu se bea nediluat

Ce plante pentru ce tulburări – un scurt ghid?

Mai jos este o prezentare după tulburările tipice. Nu este o listă de recomandări terapeutice, ci o indicație despre articolele de consultat și despre cum să evaluezi credibilitatea utilizărilor tradiționale. La fiecare tulburare trebuie mai întâi exclusă o cauză gravă.

Digestie, greață, arsuri

Cele mai bune dovezi privesc ghimbirul în greață, inclusiv în sarcină (vezi greața în sarcină), deși în sarcină se aplică reguli de prudență. Cu acțiune antispastică blândă este mușețelul. În constipație este mai bine să te bazezi pe fibre și pe hidratare decât pe plante laxative (vezi constipația – tratament și fibrele alimentare). Amestecul triphala are o acțiune laxativă blândă, dar nu există dovezi pentru alte acțiuni ale lui.

Răceala și durerea în gât

În răceală, plantele pot cel mult să amelioreze simptomele: salvia în gargarisme, băuturi calde, miere la copiii peste un an. Nicio plantă nu scurtează infecția într-un mod confirmat. Mai multe în articolele răceala – remedii casnice și tusea – remedii casnice.

Tensiune, stres, probleme cu somnul

Plantele calmante pot da o acțiune ușoară, dar nu tratează tulburările anxioase și nici depresia. Le descriem detaliat în articolul plante calmante; în problemele de somn de lungă durată vezi lipsa somnului. Sunătoarea nu este o plantă potrivită „pentru nervi”, din cauza interacțiunilor (vezi depresia – simptome).

Ficatul

În jurul ficatului au apărut cele mai multe mituri. Armurariul are dovezi limitate, rostopasca este dăunătoare, iar „curățarea” ficatului nu are justificare (vezi tratamentul ficatului și curățarea naturală a organismului).

Tensiune, colesterol și inimă

Usturoiul și ceaiul verde pot da mici beneficii ca parte a alimentației, dar nu înlocuiesc tratamentul. Despre conduita în cazul colesterolului crescut citești în articolul cum scădem colesterolul.

Pielea

Gelul de aloe răcorește și hidratează, iar gargarismele cu salvie sunt uneori folosite în iritațiile cavității bucale. Persoanele cu piele atopică trebuie să fie atente la plantele care pot provoca alergii (vezi dermatita atopică).

Căile urinare și edemele

Urzica este uneori folosită ca diuretic tradițional. Plantele diuretice nu înlocuiesc tratamentul infecțiilor urinare sau al bolilor de rinichi; în caz de simptome trebuie să mergi la medic (vezi bolile de rinichi – simptome).

Este „oțetul de mere” și alte remedii casnice o plantă?

Nu, dar sunt uneori incluse printre remediile casnice alături de plante și sunt înconjurate de mituri asemănătoare. Oțetul de mere este un produs alimentar; presupusa lui acțiune de slăbire și „detoxifiere” nu are temei solid, iar nediluat irită esofagul și distruge smalțul dinților. La fel și cu amestecurile la modă și cu curele „de curățare”: mai bine să cunoști faptele decât să te bazezi pe un miracol.

Cum vorbim cu medicul despre plante?

Multe persoane nu-i spun medicului despre plante, pentru că se tem de critică sau le consideră lipsite de importanță. Totuși, este una dintre cele mai importante informații, mai ales în bolile cronice, în sarcină și înainte de intervenții. Este bine să aduci la consultație ambalajele sau o fotografie a etichetelor tuturor preparatelor.

• Spune ce anume iei: denumirea plantei, forma (infuzie, capsule, tinctură), cât de des și de când.
• Întreabă dacă planta poate interacționa cu medicamentele tale.
• Întreabă cât timp să o folosești și după ce îți dai seama că nu acționează.
• Întreabă care simptome ar trebui să te determine să oprești preparatul.
• Dacă plănuiești o sarcină sau ești însărcinată (vezi planificarea sarcinii), discută cu medicul înainte de cumpărare.

Când nu mai sunt suficiente plantele?

Plantele sunt potrivite cel mult pentru ameliorarea unor tulburări minore la adulții sănătoși. Nu încerca să tratezi cu ele pe cont propriu simptome care pot indica o boală gravă. Mergi la medic dacă:

• tulburările durează mai mult de câteva zile sau reapar în ciuda utilizării plantelor,
• apar febră, durere puternică, sânge în scaun sau în urină, icter, lipsă de aer sau scădere în greutate fără o cauză evidentă,
• ai o boală cronică (diabet, hipertensiune, boală de inimă, de rinichi, de ficat, cancer) și vrei să începi să folosești plante,
• ești însărcinată, alăptezi sau vrei să dai o plantă unui copil,
• se apropie o intervenție chirurgicală, iar tu folosești plante sau suplimente.

Cheamă imediat ajutor (112) dacă după administrarea plantelor apar erupție cu umflarea feței sau a limbii, lipsă de aer, leșin, palpitații puternice, confuzie, vărsături cu sânge sau scaun negru.

Cele mai frecvente întrebări despre plante

Putem bea plante în fiecare zi?

Depinde de plantă. Unele infuzii aromate, precum mușețelul sau menta, de obicei nu ridică îndoieli în cantitățile obișnuite, dar alte plante nu sunt potrivite pentru utilizare îndelungată, pentru că pot solicita ficatul sau pot influența tensiunea ori nivelul de potasiu. Verifică întotdeauna prospectul și evită curele fără sfârșit.

Putem combina mai multe plante deodată?

Este mai bine să eviți acest lucru dacă nu ești sigur. Fiecare plantă este un amestec de multe substanțe, iar amestecurile cresc riscul de interacțiuni și îngreunează stabilirea a ceea ce a provocat un eventual efect advers. Amestecurile gata preparate din farmacie au o compoziție cunoscută și sunt uneori mai sigure decât propriile experimente.

Putem da plante copiilor?

Nu toate. La copii, unele plante și uleiuri esențiale pot fi periculoase, iar dozele pentru adulți nu pot fi recalculate „din ochi”. Copiilor mai mici li se dau plante doar atunci când permite acest lucru prospectul sau recomandarea medicului ori a farmacistului. Mierea, adăugată adesea în ceaiurile din plante, este contraindicată la sugarii sub un an.

„Curăță” plantele organismul?

Nu există dovezi că vreo plantă „curăță” organismul de toxine. Pentru eliminarea substanțelor în plus răspund ficatul, rinichii, intestinele și plămânii. Plantele cu acțiune laxativă sau diuretică pot provoca, în schimb, deshidratare și pierdere de electroliți.

O abordare rezonabilă a plantelor constă în a le trata ca pe un adaos blând, și nu ca pe un înlocuitor al tratamentului, și în a păstra o doză sănătoasă de scepticism față de promisiunile unor proprietăți „miraculoase”. O alimentație bine aleasă, mișcarea, somnul și îngrijirea medicală regulată fac pentru sănătate mai mult decât cea mai la modă plantă (vezi și alimentația sănătoasă – principiile unei alimentații sănătoase).