Incontinența urinară la femei: tipuri, cauze și tratament

Incontinența urinară la femei înseamnă scurgerea involuntară de urină, pe care nu o poți opri prin voință. Apare la femei de toate vârstele și este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate, dar și una dintre cele mai rar menționate medicului, pentru că multe persoane se feresc să vorbească despre ea. În majoritatea cazurilor poate fi tratată eficient sau ameliorată semnificativ, iar primii pași sunt simpli și sigure.

Incontinența urinară nu este „prețul firesc al maternității” și nici o consecință inevitabilă a înaintării în vârstă. Acest articol descrie tipurile de incontinență, cauzele, diagnosticul, exercițiile, medicamentele și procedurile, precum și situațiile în care trebuie să te prezinți rapid la medic.

Ce este incontinența urinară și cât de frecventă este?

Vorbim despre incontinență urinară atunci când o femeie pierde urină în mod neintenționat – în câteva picături sau în cantitate mai mare – într-un loc și la un moment în care nu își dorește acest lucru. Din diverse studii reiese că problema afectează o parte importantă dintre femeile adulte, iar frecvența ei crește odată cu vârsta și după naștere; procentele exacte depind însă de metodologie și de grupul studiat.

Majoritatea femeilor nu merg la medic din această cauză ani la rând: își limitează ieșirile, cantitatea de lichide sau activitatea fizică și cumpără absorbante. Între timp, incontinența urinară afectează somnul, viața sexuală, munca și starea psihică. Vestea bună este că tratamentul început devreme dă cele mai bune rezultate.

Care sunt tipurile de incontinență urinară?

Stabilirea tipului de incontinență este esențială, pentru că tipurile diferite se tratează diferit. Cele mai frecvente sunt incontinența de efort, cea imperioasă și cea mixtă.

Tip	Când apare scurgerea	Mecanismul principal
De efort	La tuse, strănut, râs, alergat, sărit, ridicarea unor greutăți	Slăbirea mușchilor planșeului pelvin sau a sfincterului uretral, ceea ce, la creșterea presiunii în cavitatea abdominală, duce la scurgere
Imperioasă (prin urgență)	După o dorință bruscă și puternică de a urina, când nu ajungi la toaletă la timp	Hiperactivitatea mușchiului vezicii urinare, sindromul vezicii hiperactive
Mixtă	Atât la efort, cât și la dorința bruscă de a urina	Combinarea ambelor mecanisme, foarte frecventă
Prin preaplin	Urina se scurge în picături, vezica este permanent plină, iar jetul urinar poate fi slab	Vezica nu se golește complet, de exemplu din cauza unor tulburări nervoase sau a unui obstacol
Funcțională și trecătoare	Când mobilitatea este limitată sau există un factor temporar, de exemplu o infecție	Dificultate de a ajunge la toaletă sau o cauză trecătoare

Mai rar apare incontinența legată de o comunicare anormală între căile urinare și alte structuri (fistule, de exemplu după intervenții sau nașteri cu complicații). Urina care se scurge permanent, fără legătură cu efortul, necesită un diagnostic rapid.

De ce apare incontinența urinară?

Menținerea urinei depinde de vezica urinară, de uretră cu sfincterele ei, precum și de mușchii, ligamentele și țesutul conjunctiv ale planșeului pelvin, care susțin aceste organe. Scurgerea apare atunci când unul dintre elemente nu mai funcționează cum trebuie. De obicei sunt implicate mai multe cauze în același timp.

Sarcina și nașterea

Sarcina și nașterea pe cale naturală pot slăbi sau lezi mușchii și ligamentele planșeului pelvin, precum și inervația lor. Riscul este crescut, printre altele, de nașterea unui copil mare, de nașterea asistată instrumental sau de nașterile multiple. Simptomele pot apărea imediat după naștere sau abia după mulți ani. Mai multe despre această perioadă găsești în articolul despre lehuzie.

Menopauza și vârsta

Scăderea estrogenilor după menopauză modifică starea țesuturilor uretrei și vaginului: devin mai subțiri, mai puțin elastice și mai predispuse la iritații. Aceasta poate accentua urgența urinară, durerea și infecțiile urinare recurente – vezi menopauza: simptome și sănătatea după menopauză.

Factori care cresc încărcarea planșeului pelvin

• supraponderalitatea și obezitatea, care măresc presiunea constantă asupra vezicii urinare;
• tusea cronică (de exemplu la fumătoare, în astm sau BPOC) și munca fizică grea, cu ridicare de greutăți;
• constipația cronică și efortul îndelungat de defecație – vezi constipația: simptome și cauze;
• operațiile în zona pelvină, de exemplu îndepărtarea uterului, și iradierea pelvisului;
• predispoziția familială și structura țesutului conjunctiv.

Boli și medicamente

• infecțiile urinare, care pot accentua urgența și micțiunile frecvente – vezi cistita la femei;
• diabetul (prin poliurie și lezarea nervilor), bolile neurologice, precum scleroza multiplă, boala Parkinson sau sechelele unui accident vascular cerebral;
• unele medicamente, de exemplu diureticele, unele somnifere, sedative sau miorelaxante – discută cu medicul despre efectul medicamentelor tale și nu le întrerupe pe cont propriu;
• cantitățile mari de cafea, băuturi cu cofeină și alcool, care au efect diuretic și pot irita vezica urinară.

Cum se pune diagnosticul de incontinență urinară?

Diagnosticul se bazează în principal pe discuție și examinare. Medicul te va întreba când apare scurgerea, de câte ori urinezi ziua și noaptea, cât lichid bei, ce medicamente iei, de câte ori ai născut și ce boli cronice ai. Este utilă și întrebarea despre impactul simptomelor asupra vieții tale, de exemplu dacă porți absorbante sau îți limitezi activitatea.

Elementele standard ale diagnosticului sunt:

• examenul de urină, iar când se suspectează o infecție – urocultura;
• examinarea abdomenului și a zonei intime, precum și examenul ginecologic, cu evaluarea planșeului pelvin, a eventualei coborâri a organelor și a forței musculare;
• proba tusei, adică verificarea dacă apare scurgere la tuse;
• ecografia, cu evaluarea cantității de urină rămase în vezică după micțiune (reziduul post-micțional);
• jurnalul micțional, ținut 2–3 zile, în care notezi cantitatea și orele la care bei și urinezi, precum și episoadele de scurgere.

În cazuri selectate, mai ales înaintea unei proceduri planificate sau când diagnosticul este neclar, se efectuează un examen urodinamic, care măsoară presiunea din vezică și funcția uretrei. Uneori este necesară cistoscopia, adică vizualizarea interiorului vezicii. Nu orice femeie are nevoie de aceste investigații – multe persoane încep tratamentul pe baza discuției cu medicul și a unor investigații simple.

Cum se exersează mușchii planșeului pelvin (exercițiile Kegel)?

Antrenamentul mușchilor planșeului pelvin este baza tratamentului incontinenței de efort și o metodă utilă în cea mixtă. Exercițiile constau în contractarea și relaxarea conștientă a mușchilor cu care oprești jetul de urină sau gazele. Eficiența depinde de tehnica corectă și de regularitate; efectele se văd de obicei după câteva săptămâni sau luni de exerciții regulate.

Multe femei exersează greșit – contractă abdomenul, fesele sau coapsele ori își țin respirația, iar uneori împing mușchii în jos în loc să îi ridice. De aceea merită să înveți exercițiile de la un kinetoterapeut specializat în uroginecologie sau de la o moașă, care poate evalua forța mușchilor și îți poate corecta tehnica.

1. Așază-te sau întinde-te confortabil, relaxează abdomenul, fesele și coapsele.
2. Imaginează-ți că îți ții gazele și, în același timp, jetul de urină; ridică mușchii spre interior și în sus.
3. Menține contracția câteva secunde, respirând calm, apoi relaxează complet mușchii pentru același interval de timp.
4. Repetă seria de aproximativ zece-cincisprezece ori și exersează de mai multe ori pe zi; cu timpul, prelungește durata contracției și exersează în poziții diferite.
5. Învață să contracți rapid mușchii chiar înainte de tuse, strănut sau ridicarea unei greutăți („controlul înainte de efort”).

Nu exersa oprind jetul de urină în timpul micțiunii – acest lucru se face doar pentru a verifica dacă identifici mușchii potriviți, și nu trebuie repetat regulat, pentru că poate perturba golirea vezicii. Exercițiile pot fi începute și după naștere, după ce stabilești momentul potrivit cu medicul sau cu moașa; reguli asemănătoare se aplică și în timpul sarcinii – vezi activitatea fizică în sarcină.

Ajută antrenamentul vezicii urinare în cazul urgenței urinare?

Da. Antrenamentul vezicii urinare constă în prelungirea treptată a intervalelor dintre micțiuni, astfel încât vezica să „învețe” să rețină mai mult și să dea mai rar senzația de urgență. La început notezi cât de des mergi la toaletă, apoi încerci să amâni vizita cu câteva minute, contractând mușchii planșeului pelvin și respirând calm atunci când apare dorința de a urina. Ținta este un interval de aproximativ câteva ore între micțiuni, dar ritmul schimbărilor îl stabilești împreună cu medicul sau cu kinetoterapeutul.

Ajută reducerea cofeinei și a alcoolului, consumul regulat de lichide și renunțarea la obiceiul de a merge la toaletă „de siguranță”, care întreține urgența frecventă. Metoda se asociază cu exercițiile pentru mușchii planșeului pelvin.

Care sunt celelalte metode de tratament?

Tratamentul se alege în funcție de tipul de incontinență, de severitatea simptomelor, de vârstă și de planurile de familie. Se începe cu metodele cel mai puțin invazive.

• kinetoterapia uroginecologică – exerciții cu biofeedback, electrostimulare, terapie manuală, învățarea unor obiceiuri corecte;
• schimbări ale stilului de viață – scăderea în greutate în caz de supraponderalitate, limitarea cofeinei și a alcoolului, tratarea constipației și a tusei, renunțarea la fumat;
• estrogeni locali sub formă de cremă, ovule sau inel vaginal după menopauză, când apar uscăciune, iritație și infecții recurente – decizia aparține medicului, iar efectul este în principal local;
• medicamente pentru vezica hiperactivă – câteva grupe de substanțe care reduc contracțiile vezicii; au reacții adverse (de exemplu gură uscată, constipație, iar la persoanele în vârstă, în cazul unora dintre ele, tulburări de memorie), de aceea alegerea și durata tratamentului le stabilește medicul;
• pesarul – un dispozitiv introdus în vagin care susține uretra și organele pelvine, util pe termen scurt sau când tratamentul chirurgical nu este posibil;
• tratamentul prin proceduri – de exemplu banda suburetrală de susținere (în incontinența de efort), proceduri cu injectarea unei substanțe în jurul uretrei; în incontinența imperioasă severă, și injecții în vezică și neuromodulare.

Procedurile se iau în considerare atunci când metodele conservatoare nu au adus îmbunătățiri, iar decizia necesită o discuție despre beneficii, posibile complicații și planurile viitoare de a avea copii. Ele sunt efectuate de ginecologi sau urologi cu experiență în uroginecologie.

Nu există ierburi sau suplimente miraculoase care să trateze în mod demonstrat incontinența urinară. Metodele promovate fără dovezi de eficiență pot doar să întârzie diagnosticul corect.

Absorbantele și produsele absorbante – sunt o soluție bună?

Absorbantele urologice și lenjeria absorbantă oferă confort și siguranță atunci când trebuie să funcționezi zi de zi sau ești în timpul tratamentului. Ele ar trebui însă să fie o soluție complementară, nu singura. Absorbantele igienice obișnuite nu sunt făcute să absoarbă urina și pot favoriza iritațiile și mirosul. Nu uita să le schimbi des și să ai grijă de pielea perineului (spălare blândă, uscare, cremă protectoare), pentru a preveni iritațiile și infecțiile.

Se poate preveni incontinența urinară?

Nu întotdeauna, dar riscul și simptomele pot fi reduse. Cele mai importante sunt exercițiile pentru mușchii planșeului pelvin în timpul sarcinii și după naștere, menținerea unei greutăți corporale normale, renunțarea la fumat, tratarea tusei cronice și a constipației, precum și activitatea fizică regulată. Merită să exersezi conștient, iar dacă ai tendința de a pierde urină, să eviți ridicarea de greutăți peste puterile tale și eforturile cu oprirea bruscă a respirației.

Ajută obiceiurile simple: să nu te abții prea mult de la urinat, dar nici să nu mergi la toaletă „pe stoc”, să bei o cantitate moderată de lichide, distribuită pe parcursul zilei (fără restricții drastice, pentru că urina concentrată irită vezica), să limitezi cafeaua, băuturile carbogazoase și alcoolul seara și să ai grijă de un tranzit intestinal regulat. Chiar și o scădere mică în greutate poate fi vizibil de utilă.

Incontinența urinară în diferite perioade ale vieții

În sarcină, scurgerile apar din cauza presiunii uterului în creștere asupra vezicii și a acțiunii hormonilor. De obicei dispar după naștere, dar dacă persistă după câteva săptămâni sau luni, merită să te prezinți la medic și la kinetoterapeut. După naștere sunt sigure exercițiile blânde pentru planșeul pelvin, iar revenirea la exerciții intense, la alergat sau la sărituri trebuie să fie treptată.

La femeile tinere și active, scurgerea apare uneori la efort intens (sărituri, alergat, antrenament cu greutăți), chiar fără sarcini în trecut – și acesta este un motiv de consult la kinetoterapeut. După menopauză devin mai importante modificările țesuturilor vaginului și uretrei, iar la femeile în vârstă simptomele pot fi accentuate de bolile cronice și de medicamente. La vârste înaintate, incontinența urinară nu trebuie considerată normală – crește riscul de căderi, de infecții și de izolare.

Când să mergi la medic?

Adresează-te medicului de familie, ginecologului sau urologului dacă scurgerea de urină apare regulat, îți limitează activitatea, te obligă să porți absorbante sau a început după naștere, după o procedură ori după schimbarea medicamentelor. Înainte de consult, ține câteva zile un jurnal: ce și cât bei, de câte ori urinezi și când apare scurgerea. De obicei medicul va recomanda un examen de urină, evaluarea reziduului urinar și un examen ginecologic.

Adresează-te urgent medicului dacă incontinența urinară este însoțită de:

• imposibilitatea bruscă de a urina sau durere foarte puternică în abdomenul inferior;
• sânge în urină, febră, frisoane sau durere în regiunea lombară;
• slăbiciune la nivelul picioarelor, amorțeală în zona perineului și a fesierilor, tulburări ale controlului scaunului – pot indica o boală neurologică sau o compresiune a măduvei spinării și necesită evaluare urgentă;
• apariția bruscă a incontinenței după un traumatism sau o operație;
• ieșirea a ceva din vagin sau senzația de „greutate” în bazin;
• scurgere permanentă de urină, fără legătură cu efortul sau cu urgența.

Întrebări pentru medic și plan de acțiune

• Ce tip de incontinență urinară am și ce o provoacă?
• Pot unele dintre medicamentele mele să accentueze simptomele?
• Ar trebui să încep cu kinetoterapie uroginecologică și cine mă poate îndruma?
• Au sens estrogenii locali la vârsta mea?
• Care sunt opțiunile dacă exercițiile nu ajută și influențează sarcinile planificate alegerea tratamentului?

Multe femei observă o îmbunătățire clară după doar câteva săptămâni de exerciții făcute corect, iar adesea primul pas – discuția cu medicul – este cea mai mare barieră. Informații generale despre ritmul corpului și sănătatea femeii pe parcursul vieții găsești în articolul despre ciclul menstrual.